Cursuri de drept procesual penal şi criminalistică. Prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice

ISBN: 978-973-1708-97-3

Autor: George Vrabiescu si Nicolae Vrabiescu


Editura: Themis Cart - www.themis.ro; themis.cart.marketing@gmail.com (Iuliana Matei)


Data aparitiei: 23.11.2009


Numar de pagini: 800

Price: 89.00RON

Tip Coperta: PaperbackCUVANT DE PREZENTARE
Simona Maria Vrabiescu Kleckner
M.L.S. Columbia University
LL.M New York University
Fiica lui George G. Vrabiescu
Nepoata de frate ai lui Nicolae G. Vrabiescu
Tatal meu George Vrabiescu si fratele sau Nicolae, se trag dintr-o veche familie de boieri craioveni de pe mosia Locusteni, satul Brabeti - din actualul judet dolj -, atestata documentar din secolul al XVI-lea.
Familia Vrabiescu a avut ca inaintas pe Banul Baba Novac, urmat de postelnici, diaconi, preoti si un protopop, pe nume Constantin Brabeteanu. Acesta din urma a fost ctitorul bisericii din Brabeti. Fiul sau, Constantin, pitar si boier de neam, a schimbat numele familiei din Brabeteanu in Vrabiescu, aceasta intamplandu-se in perioada in care era deputat in Divanul ad-hoc de sub ocupatie otomana, date atestate in Dosarul nr. 494/1864 al Tribunalului Dolj.
Aceasta descendenta i-a legat pe ce doi frati George si Nicolae in tot timpul vietii lor, ei avand un puternic atasament fata de mosia parinteasca, numita Genune, care tinea de comuna Terpezita (situata nu departe de Craiova).
George si Nicolae Vrabiescu s-au nascut la Craiova, la diferenta de un an unul de celalalt, respectiv la 9 martie 1892 si 17 martie 1893. Ei au ramas inca de mici orfani de tata, fiind crescuti de mama lor, Ecaterina, nascuta Branetu, si sub supravegherea sporadica a unchiului lor Nicolae Vrabiescu, fratele cel mic al tatalui lor, Gheorghe (Iorgu) Vrabiescu. Toata viata fratii s-au iubit, si au fost nedespartiti, pana la moartea lui Nicolae, in martie 1967, George supravietuindu-i pana in octombrie 1985.
Periplul scolar l-au facut impreuna, urmand cursul primar la Fratii Buzesti, iar liceul la Colegiul National Carol I din Craiova. Studiile superioare le-au facut la Facultatea de Drept din Paris, avandu-i colegi si prieteni, printre altii, pe Gheorghe Sescioreanu, Ion Plesia si V. Missirliu. Impreuna cu acestia si cu alti cativa colegi, timpul liber si-l petreceau in folosul Romaniei, scriind diverse articole in Tribune Roumaine sau tinand conferinte pe diverse teme, in serviciul patriei si cu scopul informarii opiniei publice din Franta despre mult doritul ideal de unire al natiunii romane.
In anul 1916, cand Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, datorita unui puternic sentiment patriotic fata de tara, cei doi frati si-au intrerupt sudiile, parasind Franta pentru a se intoarce in tara, ocolind drumul de intoarcere in Romania prin Rusia, ajungand astfel cu mare greutate in patrie. Ajunsi acasa cei doi s-au inrolat imediat in Armata Romana, ca ofiteri combatanti ai Regimentului 9 Artilerie. Ambii frati au fost decorati cu Crucea Comemorativa a Razboiului 1916-1918, in data de 15 martie 1922, iar cu Medalia Victoria a Marelui Razboi pentru Civilizatie 1916-1922, in data de 10 mai 1923.
Dupa razboi cei doi frati au revenit in Franta pentru a-si continua studiile, luandu-si licenta in drept si doctoratul in stiinte juridice. George Vrabiescu s-a specializat in drept penal, urmand doi ani de cursuri de agregatie de la Facultatea de Drept si la Facultatea de Medicina, devenind si membru a Societatii Inchisorilor si a Legislatiei Criminale din Franta. Nicolae Vrabiescu s-a orientat spre dreptul civil. Teza tatalui meu este intitulata Contribution a l’etude critique du droit de grace. Tezele de doctorat ale celor doi frati le-am gasit in colectia Facultatii de Drept a Universitatii Columbia din Statele Unite ale Americii. Reintorsi in tara dupa finalizarea studiilor din Franta, cei doi s-au inscris in baroul de avocati. George Vrabiescu a profesat avocatura din anul 1915 pana in anul 1925.
Anul 1925 a avut un mare impact asupra carierei si vietii fratilor Vrabiescu, deoarece la 1 ianuarie 1926 George a fost numit si si-a inceput activitatea ca referent titular la Consiliului Legislativ si, concomitent, a fost numit asistent la Facultatea de Drept din Bucuresti.
In anul 1925 a avut loc casatoria lui George Vrabiescu cu mama mea Clementa Maria, nascuta la Craiova, fiica lui Anastase Cionea.
Odata instalat la Bucuresti, George Vrabiescu si-a inceput activitatea atat in domeniul didactic, predand cursul de procedura penala, prin rotatie cu titularul catedrei, profesorul Vintila Dongoroz sau predand aceste cursuri la catedra profesorului titular Vespasian V. Pella. Acesta din urma era si director al Institutului Superior de Stiinte Penale, iar cand lipsea era inlocuit de taal meu.
Din cadrul Facultatii de Drept cel mai apropriat prieten al celor doi frati Vrabiescu a fost renumitul avocat si profesor Istrate Micescu, cu care George si Nicolae impartaseau aceleasi sentimente de dragoste fata de pamantul stramosesc, fata de Romania. Deseori cei trei plecau impreuna la conacul lui Istrate de la Micesti-Ciumesti, fiind toti trei pasionati vanatori. Inca din copilarie am fost prietena cu Istratel, fiul lui Istrate Micescu, si am fost de nenumarate ori in casa maestrului din Str. Zalomit din Bucuresti, unde admiram panoplia sa de arme. Mai tarziu am fost eleva renumitului profesor de Drept civil. Din pacate in anul 1945 Istrate Micescu a fost inlocuit de noua putere comunista, catedra de Drept civil a Facultatii de Drept fiind ocupata de fostul sau asistent Tudor Popescu.
Parintele meu a mai fost prieten si cu profesorul Vespasian Pella. Mentionez ca in anul 1968, cu ocazia vizitei lui George Vrabiescu la mine acasa, la New York, doamna Margareta Pella, vaduva profesorului, a dorit mult sa-l revada pe tatal meu, invitandu-ne la ea acasa. Acolo se afla si Constantin Visoianu, fostul Ministru de Externe si, pe atunci, presedintele Comitetului National Roman din Exil. Revederea a fost extrem de placuta.
Ca referent la Consiliul Legislativ, George Vrabiescu a lucrat in cadrul Sectiei I de Drept public, in cooperare cu colegii sai din Ministerul Justitiei, in special pentru intocmirea proiectelor de coduri represive romanesti, anume Codul Penal si cel de Procedura Penala. A lucrat, de asemenea, si la alte categorii de proiecte de legi. Cu privire la codificarea penala, rolul sau a fost acela de a analiza textele juridice represive existente, in vederea unificarii acestora. Au fost luate in considerare legislatia din 1864 a Vechiului Regat, Codul de procedura penala ardelean din 1896, Codul de procedura penala bucovinean din 1874, procedura penala germana din 1924, codurile italiene din 1913 si 1931, Codul polonez din 1929, precum si alte legi specifice.
Cunoscand atat firea extrem de ordonata a parintelui meu, precum si sentimentele sale patriotice, cred ca el nu ar fi putut gasi un taram de activitate juridica mai prielnic decat la Consiliul Legislativ. Aici a desfasurat o activitate de cercetare extrem de eficienta si de laborioasa, analizand materialul existent, anume codurile ce se bazau pe conceptii diferite - cea latina si cea germana -, prelucrandu-l si incercand sa ii dea forma unitara, folositoare operei de creare a unui sistem legislativ coerent in materie penala. Aceste preocupari justifica de ce tatal meu nu a precupetit timpul sau liber, lucrand cu pasiune, timp de doisprezece ani sub coordonarea mentorului sau, Presedintele Consiliului Legislativ, Ion Ionescu-Dolj, la opera de intocmire a noilor coduri. Impreuna cu acesta au petrecut unele seri si zile de sarbatoare la domiciliul presedintelui, consultandu-se si cu alti specialisti in Dreptul penal pentru a gasi cele mai bune solutii chestiunilor de drept care ii preocupa.
Copil fiind si apoi eleva in clasele primare, imi aduc aminte cum seara sunau tot timpul telefoanele, rapindu-mi putinul timp ce trebuia sa imi fie rezervat. Parintele meu era solicitat telefonic de multi specialisti in drept penal: Ion Ionescu-Dolj, Ion (Jean) Radulescu, Vespasian Pella, Vintila Dongoroz, I. Moruzi, Traian Pop si multi altii. Discutau despre termenii juridici specifici, dezbatand asupra continutului si formei lor, incercand sa aleaga care dintre ei ar fi mai potrivit intr-o fraza al nu stiu carui articol din cele doua viitoare coduri. Stateam ca pe ghimpi, sperand ca aceasta conversatie, care oricum nu ma interesa, sa inceteze cat mai repede, pentru a salva din putinul timp ce doream a-mi fi dedicat, timp care insa era mai totdeauna rapit de acest gen de discutii. Noroc ca absenta tatalui era deseori inlocuita de prezenta unchiului, Nicolae Vrabiescu.
De fapt, admit ca aveam doi tati.
Odata opera de unificare legislativa finalizata, George Vrabiescu a participat la dezbaterile specialistilor privitoare la cele doua coduri in cadrul unor seminarii organizate in acest scop fie luand cuvantul, fie raspunzand la diverse intrebari. Aceste dezbateri erau prilejuite de conferintele organizate de Asociatia Juridica Dissescu, situata in Aula Fundatiei Carol I, ori de sedintele Cercului de Stiinte Penale. Cu aceste ocazii tatal meu dadea explicatii mai ample asupra solutiilor adoptate, ca unul care lucrase efectiv la elaborarea codurilor, referindu-se la diverse aspecte, cum ar fi: regimul sanctionator, uneori mai sever dar evident mai evoluat al noilor coduri fata de textele care i-au servit ca model; spiritul noi regmenetari asupra fiecarei categorie de crime si delicte; principiul garantarii libertatii individuale; limitarea atributiilor organelor de urmarire penala; necesitatea existentei procedurii penale ca o disciplina aparte etc. Cu aceste ocazii George Vrabiescu a subliniat si faptul ca aceasta noua codificare, a carei elaborare durase timp de doisprezece ani, desi s-a desfasurat pe o perioada destul de lunga ca timp, ea a fost relativ scurta, cel putin prin comparatie cu perioada in care a fost elaborat Codul civil german (BGB) de la 1900, care durase o jumatate de veac.
Intr-o sedinta a Cercului de studii penale, la intrebarea fruntasilor din Baroul ilfov, avocatii Radu D. Rosetti, Paul P.Iliescu si C.Titel-Petrescu despre parerea sa asupra codurilor, G. Vrabiescu a declarat: In ceea ce ma priveste, ca unul care am luat parte la intocmirea acestor opere, inteleg sa ma retin de la orice aprecieri anticipate. Suntem datori sa lasam sa se pronunte intai justitia, care este chemata sa le aplice si care este chemata sa le comenteze. Totusi nu ma pot abtine a nu manifesta intima mea convingere si anume ca aceasta opera de unificare legislativa, care este produsul mintii si sufletului romanesc - intrucat la ea a colaborat tot ceea ce a avut tara ca specialist in aceasta materie - este o opera buna, corespunzand atat nevoilor noastre sociale cat si dezideratelor moderne ale stiintei penale.
Opera de codificare s-a incheiat oficial cu promulgarea noilor coduri Carol II, la 17 martie 1936 (M.Of. nr. 65 din 18 martie 1936), eveniment oficiat la Palatul Regal, in Sala Tonului. Pentru devotamentul muncii sale George Vrabiescu a fost considerat ca fiind unul dintre autorii acestor doua coduri, astfel incat a fost decorat de catre Rege, dimpreuna cu mentorul sau, Academicianul si Profesorul Ionescu-Dolj si cu profesorul Ion Radulescu, prietenul sau.
Dupa intrarea in vigoare a codurilor, la 18 martie 1936, Valer Pop, Ministrul de Justitie din acea perioada, a scos in evidenta necesitatea specializarii magistratului in penal si pregatirea personalului administrativ penitenciar, mai ales datorita faptului ca procedura penala era acum considerata o noua disciplina, de sine statatoare si cu un rol bine determinat. George Vrabiescu a predat aceasta materie sub forma de studii aprofundate la Institutul Superior de Stiinte Penale, unde a tinut seminarii, precum si la Scoala de Razboi si la Jandarmerie.
Este oportun cred sa mentionez aici rolul fostului Consiliul Legislativ care, conform art. 76 din Constitutia din 1923, avea menirea sa ajute la intocmirea si coordonarea elaborarii legilor.
Nicolae Vrabiescu, fratele tatalui meu, analizand rolul Consiliului, noteaza ca: Inainte de a fi fost votate legile trebuia sa se obtina in prealabil avizul Consiliului, care actiona ca un organ de control al puterii legislative. Datorita acestui procedeu, legea nu mai putea fi votata prin surprindere, ci trebuia discutata in Parlament, de catre Camera (…), care primea de la Consiliu tot materialul juridic necesar dezbaterilor respective. Aceasta institutie este cu atat mai necesara cu cat nu toti parlamentarii poseda acelasi nivel juridic.
Odata cu instaurarea puterii comuniste Consiliul Legislativ a fost desfiintat, anume in anul 1948 si, prin urmare, activitatea lui George Vrabiescu, in calitate de consilier, a incetat si ea, dupa 22 de ani de activitate.
Mentionez ca pentru toata munca sa desfasurata la Consiliul Legislativ, tatal meu a fost decorat, ca referent titular al Consiliului, cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Ofiter, la data 27 iulie 1928, iar apoi si cu Ordinul Coroana Romaniei in grad de Comandor, la data de 5 noiembrie 1936. De asemena, el a mai fost decorat, in calitate de Consilier Permanent al Consiliului Legislativ, cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Comandor, la data de 9 mai 1942.
Inainte de desfiintarea Consiliului Legislativ, George Vrabiescu a avut trista sarcina, in iunie 1947, de a elogia activitatea defunctului Prim-Presedinte al acestuia, Ion Ionescu-Dolj, care decedase.
In context, legat de opera de ansamblu realizata de Consiliul Legislativ, doresc sa accentuez si asupra prieteniei ce il lega pe George Vrabiescu de Ion Ionescu-Dolj. In cuvantarea tinuta in iunie 1947, tatal meu a aratat printre altele ca: Tara pierde un jurist, un mare roman si un mare sustinator al ideilor umanitare (...), care a consolidat nivelul stiintific al institutiei, dandu-i un rol bine definit in viata statului roman.
In anii 1970 Gerhard Muller, profesor de ciminalistica la New York University a luat initiativa de a publica American Series of Foreign Penal Codes. Pentru a onora munca parintelui meu privind elaborarea Codului penal roman din 1936, angajata fiind la Biblioteca de Drept a Universitatii americane, i-am cerut profesorului Muller sa imi permita sa traduc in engleza textul Codului penal roman din 1967 (care a preluat unele idei ale Codului de la 1936), pentru ca acesta sa faca parte din seria coordonata de domnia sa. Am lucrat, ca si tata uneori, in timpul meu liber, serile si week-end-urile. Codul penal roman tradus in limba engleza a aparut in anul 1975, avand numarul 20 din seria coordonata de profesorul Muller, publicata de Criminal Law Education and Reseach Center (CLEAR) din cadrul Universitatii din New York.
Dupa caderea comunismului in Romania am tradus in limba engleza si modificarile la Codul penal survenite in perioada 1967-2000, pentru lucrarea Codului penal. Romanian penal Code, lucrare ingrijita de Florin Ciutacu si publicata la Editura SIGMA in anul 2001. Cartea respectiva a fost publicata in editie bilingva, romana si engleza.
In ceea ce priveste activitatea didactica a lui George Vrabiescu, ca si conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti, aceasta a incetat in anul 1951, adica dupa 26 de ani de invatamant universitar. La 1 mai 1951 tatal meu a fost disponibilizat, impreuna cu multi dintre colegii sai. El nu a mai avut astfel posibilitatea de a fi avansat la gradul de profesor: inainte de 1951 fie nu exista catedra de drept penal disponibila, fie din motive de ordin politic, tatal meu neparticipand activ la viata politica a vreunui partid, care sa-i fi sustinut promovarea la gradul de profesor universitar.
Mai mentionez ca tatal meu a donat bibiliotaca sa juridica Biblotecii Centrale Universitare din Bucuresti in iulie 1964.
Opiniile politice ale fratilor Vrabiescu imi sunt bine cunoscute. Datorita traditiei din familie, ei aveau idei liberale, insa cu unele nuante de conservatorism. In ceea ce priveste politica externa, afinitatea celor doi frati era indreptata catre Franta si Anglia. George si Nicolae au fost impotriva miscarii legionare, iar in anul 1944 au militat pentru iesirea Romaniei din razboiul dus alaturi de Germania, a carei infrangere era iminenta. In ceea ce priveste regimul comunist instaurat incepand cu anul 1945, cei doi s-au opus acestuia, printre altele fiind impotriva legislatiei agrare din 23 martie 1949, deoarece, ca juristi, nu puteau sustine decat garantarea proprietatii, conform spiritului Constitutiei din 1923.
George Vrabiescu era un om care nu facea compromisuri. Aceasta se datora in principal educatiei primite in familie. Principiile sale de viata si patriotismul au ramas aceleasi pe tot parcursul vietii, chiar daca unele tentatii, care se dovedeau insa a fi contrare acestor principii, s-ar fi dovedit a fi avut un impact asupra intereselor sale imediate. Ofer cititorului un exemplu, ilustrativ cred in acest sens: profesorul Vintila Dongoroz, care in acelasi timp era si prietenul sau, l-a informat dupa epurarea din 1951 a elitei profesorilor de la Facultatea de Drept, cu privire la infiintarea noului Institut de Cercetari Juridice, intreband daca tatal meu nu ar dori cumva sa lucreze si el la acest Institut, impreuna cu alti fosti colegi de la Facultatea de Drept. Vrabiescu a raspuns: Draga Vintila, iti multumesc mult ca te-ai gandit la mine, dar nu cred ca pot lucra intr-o institutie a noii puteri, care disfiinteaza legislatia la care am lucrat ani de zile, in spiritul principiilor juridice pe care le sustin si pentru care m-am luptat in razboiul 1916-1918!. In urma acestui refuz, George Vrabiescu a ramas cu o pensie infima, prin comparatie cu salariile si pensiile celor care au lucrat la Institutul de Cercetari Juridice; in plus numele multor cercetatori a ramas cunoscut pana astazi, pe cand activitatea lui George Vrabiescu a ramas cufundata in tacerea trecutului.
Juristul George Vrabiescu a fost un ganditor al dreptului penal si al criminalisticii, fiind preocupat si de aspectul umanistic al acestor legi represive, si nu a fost doar un autor de cursuri universitare (pe care le preda dupa notele sale scrise). Am hotarat sa public acum aceste cursuri, pentru ele sa ramana o marturie a activitatii sale stiintifice. Ma refer nu numai la continutul ca atare al operei sale ci si la limbajul juridic intrebuintat, care cred ca este susceptibil sa joace un rol important in scrierea si intelegerea stiintei dreptului. Cuvintele si expresiile folosite de autor, specifice stiintei dreptului, sunt precise si clare, aceasta spre a asigura o certitudine si siguranta cititorului in intelegerea si aplicarea textului de lege. Asa cum credea tatal meu, lipsa acestor calitati specifice limbajului juridic poate aduce ambiguitati de interpretare, care pot fi datatoare de confuzii, cu urmari grave nu numai in aplicarea textului la un caz anume, dar si pentru ansamblul stiintei dreptului.
Am hotarat sa public si articolele de specialitate ale fratilor Vrabiescu. George Vrabiescu s-a concentrat si sub acest aspect asupra dreptului penal, iar Nicolae Vrabiescu, avocat la Baroul Ilfov, deputat, comentand aspecte ale dreptului civil sau si alte chestiuni de ordin politic ori social, multe dintre ele cu conotatii juridice. Aceste articole, comentarii si prelegeri ale fratilor Vrabiescu, ca si comentariile presei despre cele scrise de ei, au aparut in diverse jurnale si reviste de specialitate ale vremii, cum ar fi: Adevarul, Cronica, Curierul Judiciar, Curentul, Dimineata, Indreptarea, Universul, Viitorul, Pandectele Romane etc. Impreuna cu editorul am ales ca aceste studii si articole sa le reproducem in ordinea cronologica a publicarii lor in original.
Publicand aceasta carte am satisfactia sa stiu ca mi-am achitat o datorie morala fata de tatal si de unchiul meu, cu toate ca opera lor vede lumina tiparului tarziu, in anul 2009.
Sper ca prin publicarea operei lor, George si Nicolae Vrabiescu, ca specialisti ce cred ca au adus o contributie la dezvoltarea stiintei dreptului romanesc si, in egala masura, la opera de legiferare a statului roman, sa nu fie dati uitarii.
11 Noiembrie 2009