Cartea Iuda

Lucrarea de fata a fost scrisa la munte in postul Pastelor anului 1954.

In acele timpuri cand ne aflam la munte, obisnuiam ca meditatie sa-L urmam pe Isus pas cu pas in cei trei ani si jumatate care i-a petrecut in lucrarea Sa mesianica pe pamant. Nu aveam la indemana decat ceea ce spuneau cele patru Evanghelii, dar patrundeam cu gandul si cu inima mai departe decat versetele biblice destul de laconice.

Cand Isus a spus ca aa‚¬Å¾pasarile cerului au cuiburile lor', iar vulpile, aa‚¬Å¾vizuina lor', dar Fiul Omului n-avea unde-si pleca capul, intelegeam atat de bine aceasta realitate, pentru ca o traiam obligati insisi noi. Am invatat sa-L intelegem si sa-L iubim pe Isus, si pe aceasta latura a existentei omenesti, si nu numai pe El, dar si pe ceilalti ucenici, care au lasat totul si si-au sacrificat viata pentru cel mai sfant ideal, reprezentat prin Isus.

Am cautat sa-i intelegem ca oameni cu slabiciunile lor, cu indoielile lor, dar si cu hotararea lor de a-L urma pe Isus fara conditii.
Cuvintele lui Toma aa‚¬Å¾sa mergem si noi sa murim alaturi de El', reprezinta poate cel mai deplin crez al lor.

Daca nu mai credeau intr-o imparatie lumeasca aici pe pamant, cum au sperat ani de zile, ramanea datoria de onoare, de a impartasi din dragoste soarta lor cu a Lui.

Neavand cunostinte geografice despre Palestina acelor vremuri, fara sa vrem, am romanizat intr-un fel acele intamplari, ca si cand s-ar fi petrecut pe teritoriul nostru, in imprejurari asemanatoare cu cele pe care le traiam noi.

Fara sa vrem i-am nationalizat intr-un fel si pe apostoli. Parca actiunea s-ar fi petrecut in preajma noastra, la noi in tara, si parca in timpul nostru.

Ii puteam asemui pe apostoli cu oameni luati din satele si orasele tarii noastre. Nici chiar Iuda n-a facut exceptie. N-am pornit la descrierea lui cu vinovatia relatata in Evanghelii, cat am cautat sa-l intelegem in lumina a ceea ce se petrecea la acea vreme in tara noastra.

N-am scris cu gandul sa mai adaugam vreo lovitura omului despre care Isus a spus ca aa‚¬Å¾era mai bine sa nu se fi nascut', cat am cautat sa intelegem pe vanzatorii de frati si de idealuri, care ne-au salutat cu intentii ucigase, pe noi cei de-atunci.

Am urmarit sa patrundem in tenebrele unor astfel de suflete, ale unor oameni, care pentru arginti, favoruri si ambitii desarte, erau in stare sa isi vanda fratele, consateanul de langa ei.

Nu pe Iuda din Cheriot am vrut sa-l detest, ci pe acela posibil de langa noi.

Unii dintre semenii nostri poarta in sufletul lor inclinatia spre vanzare de frate si de ideal, chiar daca nu au ocazia sa o infaptuiasca, ei seamana cu unii caini, ce poarta virusul turbarii in ei, fara sa se imbolnaveasca.

Scopul nostru a fost ca acesti oameni sa ia aminte!
Ion Gavrila Ogoranu